De cele mai multe ori dormim 6 – 7 ore pe noapte sau unii dorm chiar mai bine de 8 ore pe noapte si totusi dimineata cand se trezesc, sunt mai obositi decat cei care au dormit doar 4 ore. Atunci cand suntem obositi dupa ce totusi am dormit toata noaptea se poate traduce printr-un somn rapid, adica desi am dormit 8 ore le-am cam dormit degeaba ca tot obositi suntem.
O saltea proasta sau veche poate fi cauza durerilor de spate si de gat. Din cauza ei ne trezim obositi dimineata, suntem irascibili si ne sare mai usor tandara in relatia de cuplu. Mai mult, pierdem timp pretios de somn daca partenerul sau chiar noi sforaim in timpul noptii, iar o saltea buna ar putea sa ne ajute sa scapam de aceste inconveniente.
O saltea veche, dar si pernele adapostesc acarieni, insecte minuscule din familia arahnidelor din care fac parte si paianjenii. Acarienii se gasesc, de fapt, peste tot in casa, de la dulap, la saltea, la perne si la fotolii. Multi oameni dezvolta alergii din cauza acestor daunatori invizibili ochiului uman, care se hranesc cu celulele moarte care se desprind de pe noi. Spalarea saptamanala a lenjeriei de pat, aerisirea camerelor sunt metode bune de a reduce acarienii, dar daca dormi pe o saltea veche si pe perne vechi, nu prea mai ai cum sa scapi de ei decat daca le arunci cu totul si-ti cumperi unele noi. Alergiile se pot manifesta prin tuse, stranut, senzatii de mancarime si, in general, printr-o calitate inferioara a somnului.
Inlocuirea saltelei si a pernelor este de cele mai multe ori cea mai buna solutie. Indiferent ca te uiti dupa saltele ieftine sau ceva mai scumpe ideea e ca este foarte bine ca o schimbi. O problema veche ce o vad aproape zi de zi la clientii ce isi cauta saltele, este patul, pat a carui calitate este de cele mai multe ori inferioara si ce este de calitate este ceva mai scump, dar va spun sincer ca mai bine dai ceva mai multi bani pe un pat mai teapan decat sa cumperi ceva ieftin, iar in timp sa te trezesti pe jos. Un loc in care poti sa iti cauti paturi online este magazinul online a Somproduct.